„M-ați dezamăgit la Euro”

Redactor:
Sergiu Petre
  • Publicat:
  • Actualizat:

Erwin Koeman și Lucescu junior se întâlnesc din nou, la patru ani după ce Rapidul a lăsat în afara Europei pe Feyenoord. “Atunci am învățat că e greu bați românii”, spune selecționerul Ungariei

Ungaria – România îi aduce din nou față în față pe Erwin Koeman și Răzvan Lucescu, adversari în 2005 în Cupa UEFA, când Rapidul a eliminat pe Feyenoord în primul tur, după 1-0 la Rotterdam și 1-1 în Giulești. Fratele mai mare al faimosului Ronald Koeman, Erwin e din mai 2008 selecționer al Ungariei, cu care e în cărți pentru o calificare-surpriză la Campionatul Mondial din 2010. Asta deși maghiarii au o grupă preliminară de coșmar, cu Portugalia, Danemarca și Suedia.
Pe 12 august, antrenorul de 47 de ani vrea să vadă la Budapesta o Românie cu toate vedetele și spune că nu l-ar deranja să-i poarte din nou noroc lui Răzvan Lucescu, așa cum s-a întâmplat în ediția 2005-2006 a Cupei UEFA, când Rapidul a ajuns până în sferturi.

Domnule Koeman, cât de important e amicalul cu România pentru Ungaria?
Noi avem o grupă foarte grea, cu Portugalia, Danemarca și Suedia, și o echipă ca a României ne va ajuta să ne pregătim pentru meciurile noastre oficiale.

La dubla dintre Steaua și Ujpest au fost incidente între suporteri. Vă îngrijorează această rivalitate?
Eu nu cred că echipele simt rivalitatea, mai degrabă suporterii. Știu că acest amical se joacă în memoria lui Cozma, handbalistul român ucis la începutul acestui an. Teribil ce s-a întâmplat cu el, atât pot să spun.

La ce vă așteptați de la naționala României?

I-am văzut cu Lituania și am rămas impresionat. Mi s-a părut o echipă agresivă și tehnică, în revenire după o perioadă mai slabă. La meciul cu Lituania m-a impresionat Marica, mi-a plăcut viteza lui, și a mai fost un jucător mic la mijloc, foarte agresiv…

Iulian Apostol…
Exact, Apostol! Mi-a plăcut foarte mult felul în care se lupta pentru fiecare minge. De fapt, toată echipa a jucat în acest fel, încercând să joace cât mai sus în jumătatea adversarului.

Cu Ungaria o să joace și Mutu.
Pentru mine e excelent, vreau ca România să vină cu cea mai bună echipă. Mutu e o vedetă, a dat goluri multe pentru Fiorentina, deci va fi un adversar potrivit pentru noi în acest moment. Pentru noi urmează două meciuri foarte grele, cu Suedia și Portugalia. Important e că avem șanse de calificare la Cupa Mondială.

Șansele României cum vi se par? Trebuie să învingem și Franța, și Serbia, iar ambele meciuri sunt în deplasare.
O să vă fie greu, dar contează că aveți aceste șanse. Și fiți siguri că și adversarii știu că încă sunteți în cursă.

Cu românii v-ați întâlnit în 2006, la dubla Feyenoord – Rapid. A mers atunci mai departe Rapidul, o echipă necunoscută în Europa la acel moment.
Da, echipa era necunoscută, dar fotbalul românesc avea deja o reputație. Eu cred că atunci golul marcat de Rapid la Rotterdam a făcut diferența.

O să vă reîntâlniți pe 12 august cu antrenorul de atunci al Rapidului, Răzvan Lucescu. Ce impresie v-a lăsat atunci?
Știu că Lucescu e noul selecționer. Bun antrenor. Impresie? De atunci mi-am dat seama că e greu să bați o echipă din România. Tocmai de-asta am rămas surpins la Euro, când Olanda v-a bătut foarte ușor.

Selecționerul de atunci al României, Victor Pițurcă, a fost criticat pentru felul în care a abordat meciul. Credeți că ar fi trebuit să riscăm mai mult?
Eu cred că în primul rând trebuie să fii fidel stilului tău, dar la meciul de la Euro n-am înțeles de ce România n-a vrut nimic, a arătat ca o echipă pregătită pentru înfrângere. Nu știu, poate suntem noi, olandezii, prea aventuroși.

Revenind la dubla dintre Rapid și Feyenoord, atunci i-ați purtat noroc lui Lucescu. A început atunci cea mai bună perioadă din carieră.
(râde) Păi, poate o să îi fiu și acum ca un talisman, numai să-mi poarte și mie noroc în meciurile cu Portugalia și Suedia.

“Am refuzat România”


Sunteți selecționer al Ungariei de peste un an. La ce să ne așteptăm de la fotbalul maghiar, vine din spate un nou Pușkaș sau Kubala?

Nu, nu, nu. Să nu comparăm. Fotbalul s-a schimbat, dar cred că e bine să ne uităm la generația lui Pușkaș cu respect, dar nu va mai veni una la fel. În schimb, mă bucură că vin jucători buni de la naționalele U19 și U21 și că președintele federației investește în viitor. A apărut un nou centru pentru juniori la Budapesta, deși e greu să pornești proiecte importante acum, din cauza crizei.

Deci condițiile de la Budapesta vă mulțumesc.
Da, pentru că toată lumea își dă silința. Ce îmi place la cei de aici e că privesc mereu înainte.

E prima experiență pentru dumneavoastră într-o altă țară.
Da, și îmi place foarte mult. Așa suntem noi, antrenorii olandezi, suntem oameni ai lumii, globetrotteri. Așa ne place, pentru că nu ne e frică de eșec.

România a fost vreodată o destinație posibilă?
Știu că mi-a spus agentul meu de două ori de oferte de la cluburi din România, dar de fiecare dată i-am răspuns că nu e momentul. Nu știu despre ce cluburi era vorba.

"Eu iubesc sportul, trăiesc pentru el, și când se întâmplă ce i s-a întâmplat lui Marian Cozma îmi vine greu să mai spun ceva", Erwin Koeman, selecționer Ungaria

"Știu că ați avut probleme cu naționala, dar aveți și jucători ca Goian, Chivu sau Rădoi, capabili oricând să scoată echipa dintr-o pasă proastă", Erwin Koeman, selecționer Ungaria

"Răzvan Lucescu? Bun antrenor. Mi-a plăcut România la primul lui meci ca selecționer pentru că a căutat să joace cât mai mult în jumătatea Lituaniei", Erwin Koeman, selecționer Ungaria

În umbra lui Ronald

Adversari din nou, Koeman și Lucescu au multe lucruri în comun, în special când vine vorba de numele faimoase pe care le poartă. În cazul lui Erwin Koeman, e vorba de frate, nu de tată. Selecționerul Ungariei e fratele mai mare al lui Ronald Koeman, fundașul-golgeter al Dream Team-ului construit de Cruyff la Barcelona la începutul anilor ’90. Deși nu se poate lăuda cu palmaresul lui Ronald, Erwin a avut ca jucător o carieră remarcabilă, cu titluri de campion în Olanda și Belgia, dar și o Cupă a Cupelor. Ca antrenor, fostul secund al lui Eric Gerets la PSV Eindhoven a mai trecut pe la Waalwijk (2004-05), Feyenoord (2005-07). La națonala Ungariei a venit în primăvara anului trecut, înlocuindu-l pe Peter Varhidi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×